Iarnă-n aprilie, la Sâmbăta

Vineri, 21 aprilie 2017, cu voie bună şi energie am pornit înspre cabana Valea Sâmbetei din munţii Făgăraş. Desigur, surpriza noastră cea mai mare a constat în condiţiile meteo, zăpada de la sfârşitul lunii aprilie fiind de aproximativ 50 cm, împreună cu o ninsoare puternică, care avea să ne însoțească tot drumul de trei ore şi jumătate până la cabană. Deși vremea de afară nu era una tocmai favorabilă, liderii au reușit să organizeze activități care să ne mențină energia după drumul obositor, printre care şi un debate cu privire la construirea unei pârtii de ski, pentru a ne încuraja să ne exprimăm în mod direct opinia.

A doua zi, înainte de a avea loc cupa de ski, ne-am adunat pentru a amenaja cum trebuie locul. În cadrul concursului cercetaşii au luat locurile I şi II la fete, respectiv III şi V la băieți. Între timp au avut loc şi ateliere cu privire la mersul pe munte şi o bulgăreală, după care am fost recompensați cu o ciorbă de fasole din partea casei (foarte bună! 🙂). Pe urmă am avut un atelier foarte interesant, în care ne-am construit propriile terarii.

La final, ne-am adunat toţi în sala de mese şi am jucat diverse board game-uri, apoi, după cum spune tradiția la cabana Sâmbăta, cântat până târziu. În ultima zi am părăsit cabana în condiții meteo favorabile, oprindu-ne la cu ceai şi la o mică evaluare.

În această “tură de munte”, liderii şi seniorii ne-au făcut să ne simțim excelent în ciuda frigului şi de asemenea, nerăbdători pentru următoarea activitate.

Exploratorii

Mai multe fotografii…