Rituri de trecere 2019

Luna octombrie înseamnă pentru noi începutul noului an cercetășesc și riturile de trecere. Cu un număr record de participanți de această dată, a fost necesară o fragmentare a vitejilor, trimițând temerarii ce urmau să devină exploratori, respectiv exploratorii ce luau eșarfa de seniori, în niște mici misiuni presărate prin oraș, ce au fost gândite în funcție de etapele de progres pe are le-au parcurs de-a lungul anilor precedenți.

Restul găștii a pornit către dealul Șumuleului, unde era o altă misiune specială, mai exact salvarea umanității. Un fleac, nu-i așa?! Cercetașii au devenit cercetători, descoperind pe parcursul unui treasure hunt cum pot neutraliza unele dintre cele mai periculoase pandemii ce amenință întreaga planetă. Câteva ore mai târziu, alerta de gradul 100 a lovit continentele, cercetătorii au format alianțe pentru a obține elementele chimice necesare, prin orice mijloace, cu orice preț.

Având rețetele ultra complicate ale vaccinurilor la îndemână, s-au folosit multe eprubete și ochelari de protecție pentru a vaccina toată planeta împotriva Febrei Galbene spre Mov, a Tifosului² și altele. Suntem fericiți să anunțăm că pe parcursul experimentelor doar câțiva cercetători s-au îmbolnăvit, dar și aceia au fost vindecați prin mobilizarea masivă a celorlalți din echipă. Așadar, doamnelor și domnilor, numărul victimelor este 0.

Cam așa a fost o sâmbătă obișnuită pentru Orioni, să vedem ce ne aduc următoarele weekend-uri.

Sialis

Mai multe fotografii…