Plantare de puieți la Tușnad 2014

Într-o dimineaţă răcoroasă de primăvară, am plecat, cei mai cei dintre „orioni”, să reîmpădurim o zonă importantă a Tuşnadului. Împreună cu ceilalţi voluntari ciucani, am pornit cu autocarul şi am ajuns apoi sus pe munte, după ce ne-am transbordat în nişte  tractoare foarte faine. Pe un drum forestier minunat, voia bună şi-a făcut simţită prezenţa, odată cu râsetele şi cântecele auzite din gaşca de 100 de indivizi. Împreună cu jandarmii montani, Rom Silva, presa locală, grădinari, şcolari, cadre didactice, ecologişti, sătenii din zonă, pădurari şi vânători am reuşit să plantăm în cinci ore 2000 de puieţi de molid. Munca în echipă a fost un real succes: cine are găleata cu puieţi, cine face inventarul uneltelor, cine conduce întreaga operaţiune – fiecare persoană îşi avea propriul rol. Scopul nostru a fost să ajungem la liziera pădurii. La orele prânzului eram acolo sus. Împreună cu organizatorii, care ne-au preparat cel mai bun gulaş la ceaun şi cu cele mai gustoase murături, am încheiat în mare forţă operaţiunea. La ora 15 ne-am întors în Ciuc, cu sufletele împlinite.

Mai multe fotografii…