cercetășia
Înfiinţată de un militar de carieră, cercetăşia a devenit cea mai mare şi cea mai de succes mişcare pacifistă din lume. Ea înglobează, de peste o sută de ani, toate principiile de care omenirea are astăzi nevoie: respectul şi datoria faţă de societate, de Dumnezeu şi de sine.
Cercetăşia este mai mult decât voluntariat şi recreere, este un mod de a trăi, o educaţie pentru toată viaţa, cu un impact major asupra tinerilor. Ea leagă prietenii, creează oportunităţi, insuflă egalitate şi diversitate. Completează prin educaţie non-formală responsabilitatea, democraţia, valorile fiecărui individ.
Într-o lume alienată, bulversată, în care valorile umane se regăsesc cu greu, cercetăşia poate fi o soluţie la marile probleme ale omenirii, prin promovarea propriilor valori: toleranţă, respect, prietenie, loialitate…
Robert Stephenson Smyth Baden-Powell
S-a născut la 22 februarie 1857. Numit și B-P sau Lord Baden-Powell, el a fost general-locotenent al armatei britanice, scriitor și fondator al Mișcării Cercetașilor.
Baden-Powell a servit ca ofițer al armatei britanice în India și în Africa. În 1899, în timpul celui de al Doilea Război al Burilor din Africa de Sud, el a reușit să apere cu succes orașul Mafeking. Câteva din cărțile sale scrise în scopul pregătirii militarilor pentru misiuni de recunoaștere în perioada africană, erau citite și de copii. Pe baza acestor prime cărți, el a scris Scouting for Boys, carte dedicată în special tinerilor. Şi-a pus în practică ideile într-o excursie cu cortul în Insula Brownsea cu un grup de 20 de băieţi din toate clasele sociale, excursie începută la 1 august 1907 și considerată a fi începutul Mișcării Cercetașilor.
Baden-Powell și-a petrecut ultimii ani ai vieții la Nyeri, Kenya, unde a murit și a fost înmormântat în 1941.
Cercetăşia a fost până la urmă fondată de către tinerii care au răspuns ideilor şi idealurilor formulate în lucrarea “Scouting for Boys”, scrisă de Baden Powell în 1908. Ideea iniţială nu a fost aceea de a crea o organizaţie pentru tineret, ci mai degrabă de a promova nişte idei pentru educarea caracterului aşa-zis “de cercetaş” – pe care apoi, organizaţii deja existente (ca Boys Brigade, spre exemplu), să le preia şi să le adapteze programului propriu.
Oarecum neaşteptat însă, imediat după aceasta, pe întreg cuprinsul Marii Britanii, grupuri de tineri au început să se organizeze singuri în patrule, pe baza materialului conceput de Baden Powell. Astfel încât, de la bun început, Cercetăşia a fost organizată şi condusă de către tineri.
***
“Try and leave this world a little better than you found it and when your turn comes to die, you can die happy in feeling that at any rate you have not wasted your time but have done your best. “Be Prepared” in this way, to live happy and to die happy- stick to your Scout Promise always when you have ceased to be a boy – and God help you to do it.”