Camp Breaza 2021

Este anul 2147. Pământul, așa cum îl știam noi, a fost lovit de un asteroid care a eradicat omenirea împreună cu toate cunoștințele dobândite până atunci.

Un grup restrâns de cercetători rămași fără formă fizică în urma valurilor de radiații puternice a întâmpinat, după sute și sute de ani, un ansamblu de exploratori proaspăt ieșiți din criogenizarea care i-a ținut în viață în capsula orbitând în jurul planetei. Obiectivul lor? O „trecere amănunțită în revistă” a tuturor invențiilor omenirii și redobândirea cunoștințelor necesare pentru colonizarea Europei, satelitul planetei Jupiter.

Având nevoie de o cantitate mare de materiale pentru obținerea invențiilor care au fost uitate, cercetașii au pornit în explorări. Deși umiditatea nu era mereu de partea exploratorilor, aceștia nu și-au pierdut încrederea, iar la fiecare decompresie se auzea câte un “Tell me why?”. De la decompresie la decompresie, cercetașii au devenit specialiști în negocieri, astfel reușind să întoarcă zarurile în favoarea lor.

Deoarece H.I.V.E.-ul, centrul cercetătorilor, era în pragul autodistrugerii, exploratorii rămâneau fără timp. Aceștia au trebuit să își pregătească nava pentru decolarea către Europa. După lungi bătălii cu dronele, cercetașii au reușit să alimenteze racheta și să încarce la bordul său marile inveții, lăsând în urma lor Pământul și cercetătorii care i-au ghidat în această ultimă misiune.

Anisia și Maria

Mai multe fotografii…