Festivalul Luminii 2024 – 30 de ani de Orion

Un fel de “ziua Izabelei”, doar că noi v-am invitat intenționat la aniversarea noastră. Și ce mai aniversare!

Am sărbătorit 30 de ani de activitate cu o mulțime de oameni faini, printre mii de gulguțe care au luminat parcul central. Câteva grupuri de turiști și-au ales foarte bine data de a vizita Miercurea Ciuc. La ceas de seară s-au purtat discuții în 4 limbi diferite (cel puțin atâtea am avut eu ocazia să aud).

Oameni de toate vârstele, cercetași sau nu, ne-au fost alături și au redescoperit bucuria lucrurilor mărunte.  Deși ne doare inima, acesta a fost ultimul Festival al Luminii din Miercurea Ciuc… de anul acesta. Ne revedem anul viitor, da? Noi ne pregătim de camp.

Rareș

Mai multe fotografii…