Cu experienţa campului din anul precedent, am luat din nou Făgăraşul „în piept” şi ne-am continuat traseele începute. O vară cu vreme capricioasă, care ne-a blagoslovit cu interminabile ploi torenţiale. Stâlpi metalici căraţi cu spinarea, două subcampuri în Şaua Ţiganului şi în Pietricea. Şi campul de bază în care se pregătea pe jumătate hrana celor care aşteptau sus: curăţat şi tocat zarzavaturi şi legume, făcut şi împachetat raţii de pâine, dulciuri şi fructe. Zilnic, cărate cu rucsacurile de echipele de serviciu. Dar, ca nişte adevăraţi cavaleri templieri, ioanniţi sau cistercieni (tema campului – ordinele cavalereşti), am ştiut să învingem toate obstacolele. Şi tot atunci i-am cunoscut pe cercetaşii mureşeni, cu care am împărţit şi bune şi rele: alte prietenii de-o viaţă.
