A fost primul nostru Festival al Luminii… Ceea ce se anunţa un coşmar, din cauza vremii, între timp a devenit un vis…… de vis. Totul a început pe o ploaie măruntă, transformată apoi într-una torenţială şi care a durat exact până în momentul în care a trebuit să stingem “electrica”. Gulguţe muiate, lumânărele stinse, totul luat de la capăt, iar şi iar, de mâinile îngheţate ale temerarilor, exploratorilor, seniorilor şi liderilor. Uzi şi încăpăţânaţi, nu ne-am lăsat până n-am făcut să lumineze crinul ăla din mijlocul platoului. Şi a luminat. În clipa când am terminat, Dumnezeu ne-a mângâiat pe creştet: a început să ningă ca-n poveşti.
Chitara lui Radu, cântecele cercetaşilor şi ale invitaţilor, lumea care privea uimită la miile de luminiţe care licăreau în jur, primind cu bucurie un ceai fierbinte de la exploratori, jongleria cu foc, expoziţia de fotografii din holul Casei de cultură, adică trei ore pentru „bucuria lucrurilor mărunte”…
… La sfârşit eram atât de obosiţi şi în acelaşi timp entuziasmaţi, încât nici nu ştiam foarte clar ce-am reuşit să facem noi acolo. Dar am văzut oameni cu lacrima în colţul ochiului…
